Bucureşti – mai 2009 , Orange lansează o nouă secţiune de job-uri pe site-ul companiei, dedicată celor care doresc să facă un pas nou în carieră. Pe www.orange.ro/jobs, candidaţii pot gǎsi cele mai atractive posturi din diverse domenii, cum ar fi IT, tehnic sau vânzări.
Noul site aduce mai multă flexibilitate şi promptitudine, candidaţii urmând să fie selectaţi mult mai uşor pe jobul care li se potriveşte. Mai mult decât atât, candidaţii vor primi notificări pentru oportunităţile existente în oraşele de care sunt interesaţi sau în departamentele pentru care au optat.
În plus, noua extensie va fi mai prietenoasă pentru aplicanţi, fie că este vorba de tineri obişnuiţi să navigheze rapid pe internet, de persoane aflate în căutarea unui job pentru care esenţial este ca informaţia să fie cât mai accesibilă sau de potenţiali candidaţi, curioşi să afle ce inseamnă să lucrezi la Orange România.
Candidaţii ideali sunt responsabili, inovativi şi perseverenţi. Mai mult, ei trebuie să îşi dorească să cunoască şi să înţelegă mediul economic şi, nu în ultimul rând, să aibă abilităţile şi aptitudinile necesare carierei pentru care optează.
Cosmote Group (Grecia), care detine in Romania al treilea operator de telefonie mobila, a agreat cu Saudi Oger, proprietarul Zapp, termenii financiari ai tranzactiei, precum si aspectele comerciale majore in urma carora operatorul elen isi va consolida puternic prezenta pe piata telecom din Romania, au declarat pentru Business Standard surse apropiate discutiilor.
Potrivit acestora, cele doua parti s-au inteles si asupra celui mai important element - pretul, grecii urmand sa plateasca “putin peste 200 mil. euro”, pret care poate fi ajustat in functie de evolutia indicatorilor financiari pana la obtinerea avizelor necesare de la Consiliul Concurentei, respectiv Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, avize necesare pentru closingul (inchiderea) tranzactiei. Miza achizitiei este licenta 3G a Zapp, care-i asigura companiei Cosmote accesul la piata de internet mobil, businessul cu cea mai rapida crestere din telecom.
Producatorul de terminale mobile Samsung a lansat primul portal oficial al companiei in Romania, SamsungMobile.com, si tinteste sa atraga circa 50.000 de vizitatori in prima luna, au declarat pentru DailyBusiness.ro oficialii companiei.
Samsung i7500 va fi primul telefon Samsung cu sistem de operare Google Android. Aşteptările şi interesul user-ilor sunt mari, de aici şi acoperirea mass media mare de care se bucură acest telefon, deşi încă nu a fost lansat oficial. Un nou subiect legat de Samsung i7500 este dat de al doilea clip video de prezentare.
Video:
Operatorul telecom german Deutsche Telekom (DT) l-a numit pe Richard Moat, fostul sef al Orange Romania, in functia de managing director a filialei de telefonie mobila T-Mobile din Marea Britanie, conform unui comunicat de presa citat de Capital.gr.
Moat, 54 de ani, va prelua conducerea filialei in iunie.
Numirea in functie vine in aceeasi zi in care DT a facut publice rezultatele financiare pe primul trimestru, anuntand totodata ca a fost fortata sa reduca valoarea contabila a diviziei din Marea Britanie cu 1,8 mld. euro, pe fondul scaderii veniturilor si a cresterii cheltuielilor. DT a anuntat in aprilie ca a devenit mai mare costul necesar atragerii de noi clienti in Marea Britanie, dar veniturile companiei nu au crescut semnificativ. In paralel, veniturile T-Mobile provenite din roaming au scazut, pe masura ce clientii companiei calatoresc din ce in ce mai putin.
T-Mobile Marea Britanie nu a avut managing director din martie, cand Jim Hyde a parasit compania pentru a se reintoarce in SUA. Interimatul a fost tinut de directorul de marketing al filialei, Srini Gopalan. Richard Moat nu va avea un mandat usor, intrucat T-Mobile Marea Britanie a pierdut cota de piata in fata unei concurente din ce in ce mai puternice, pe o piata pe care activeaza Orange, Vodafone Group si Telefonica. Moat a parasit neasteptat filiala locala a Orange in aprilie, desi mandatul sau era valabil pana in 2010. Interimatul Orange Romania este asigurat de catre directorul comercial Thierry Millet.
Nokia a prezentat miercuri la Varsovia cel mai nou telefon din seria sa de business, terminalul E52, care va fi lansat in Romania in trimestrul trei la un pret recomandat de 245 de euro, fara TVA.
Reprezentantii Nokia au declarat ca E52 este cel mai subtire smartphone al companiei, cu o grosime de 9,9 mm, dotat cu o baterie care ajunge la o perioada de stand-by de pana la 28 de zile si 8 ore de convorbiri. Totodata, telefonul dispune de GPS, camera foto de 3,2 megapixeli, un sistem de reducere a zgomotelor de fundal in timpul convorbirilor. Reprezentantii Nokia au declarat ca in 2008 s-au vandut peste 10 milioane de terminale E series, iar in Polonia s-au inregistrat peste 1 milion de terminale vandute din 2007 pana in prezent

